Povestea care ne-a impresionat în mod deosebit…
În acest text, autoarea Victoria Pătrașcu face trimitere la unul dintre cele mai cunoscute și triste evenimente postdecembriste: Mineriada din 13-15 iunie 1990, văzută prin ochii unei studente la Geologie, Ana Damian, care, împreună cu trei colegi – prieteni (Maria, Virgil și Mihai) au trăit clipe de groază, marcându-le restul vieții. Ei au fost supuși violențelor minerilor, fiind găsiți de aceștia în ascunzătoarea lor dintr-o aulă a universității. Ana Damian se află în biroul unui magistrat plictisit și dezinteresat pentru a depune, deja pentru a șaptea oară, o declarație referitoare la abuzurile din Piața Universității. Dorind să scrie pe hârtie, Ana retrăiește acele momente, și datorită micului cadou primit la despărțire de la colegul Mihai: un „stilou pelican” împreună cu urarea „Să-ți zboare cuvintele!”. Adept al formalităților și șabloanelor declarative, magistratul o pune pe tânără în situația de redacta actul cu pixul, în trei exemplare și apoi de a renunța la conținutul acestuia din cauza dimensiunilor impresionante. Apogeul manipulării victimelor este atins atunci când funcționarul cere să-i dicteze chiar el conținutul declarației.
TreCeViFo-rul Anilor 