Lecția de la Școala Gimnazială „Regina Elisabeta”

Marți, în data de 26.03.2019, între orele 13:00-14:00, s-a desfășurat activitatea de promovare a volumului “Mică istorie a unui secol mare” la Școala Gimnazială “Regina Elisabeta” din Rădăuți, în care echipa noastră a avut oportunitatea de a interacționa cu copiii claselor a VII-a si a VIII-a. Astfel, în acest interval de timp, am reușit, împreună cu elevii, să creăm o atmosferă plăcută și apreciată atât de copii, cât și de doamnele profesoare care au asistat la prezentarea noastră.


Spre organizarea acestei lecții „altfel”, membrul Cosmin Țugui s-a ocupat de redactarea unui desfășurător al orei, structurat pe două mari părți: cea literară (prezentarea interactivă a textului Victoriei Pătrașcu) și cea istorică (un scurt periplu prin istoria modernă a românilor, pornind de la fenomenul pașoptist și încheind cu exercițiul de expunere a opiniei privind atingerea scopului revoluției din 1989). În cadrul primei părți, elevii au fost invitați să participe la un concurs format din trei probe, al cărui rezultat final era descoperirea acțiunii textului „Lamento pentru pelican azuriu”.

În cadrul primei probe, le-am lansat elevilor o provocare, și anume, de a-și exprima opinia privind ce ar putea conține textul utilizând ca suport titlul acestuia și două imagini reprezentative.

În cadrul celui de-al doilea exercițiu, am plusat, oferindu-le numele personajelor participante la acțiune (Ana Damian și prietenii ei: Mihai, Maria și Virgil) și cinci termeni reprezentativi pentru conținut (Declarație/ Plângere, Eveniment postdecembrist violent, Procuror, Nepăsarea/ Incompetența din prezent, Adevărul vs. Impunerea a ceea ce se dorește a fi unicul adevăr), însă și cerința a devenit mai complicată, elevii fiind rugați să realizeze un rezumat al textului.

Pentru a face ordine între ideile acestora, grupa noastră a prezentat un rezumat concis al operei, făcând astfel trecerea către proba a treia, în cadrul căreia elevii au fost chemați să comenteze câteva aspecte din conținut (atitudinea Anei Damian vs. cea a procurorului, simbolistica stiloului Pelikan, sintagmele „Să-ți zboare cuvintele!”, „Vă dictez eu cum a fost!”), încheind cu imaginarea unui final al textului.

~•~

Cea de-a doua parte a lecției, estimată ca având o durată de 20 de minute s-a referit la perspectiva istorică, iar membrul Cosmin Țugui i-a invitat pe elevi la o lecție interactivă de istorie. Printre obiectivele trasate în cadrul acestei discuții se numărau și cunoașterea momentelor istorice în care s-au produs și celelalte unificări ale teritoriului carpato-danubiano-pontic, anterioare Marii Uniri (Burebista, Decebal – căpetenii geto-dace, Mihai Viteazul – primul domnitor care a unificat cele trei Țări române din rațiuni de politică externă, dând o nouă semnificație politicii „blocului românesc”), rememorarea evenimentelor care au precedat realizarea Marii Uniri (începând de la Revoluția pașoptistă, apoi continuând cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, obținerea independenței sub domnia prințului străin prin participarea la războiul ruso-otoman, precedată de adoptarea primei constituții în 1866 și succedată de proclamarea regatului în 1881 și încheind cu participarea oscilantă a României în Primul Război Mondial) și a evenimentului în sine (completarea unui tabel cu datele unirilor, organele politice care au orchestrat organizarea evenimentelor, instituțiile – Adunări populare – care au votat unirea propriu-zisă și tratatele de pace din cadrul Conferinței de la Paris, care au recunoscut acțiunea românilor), prezentarea evoluției Partidului Comunist în România (de la partid declarat ilegal, numărând până într-o mie de membri, până la o mare forță), în perioada interbelică, cumulată cu argumentarea prin două evenimente istorice a instalării abuzive a regimului comunist în România (Acordul de procentaj din 1944 prin care Stalin și Churchill stabileau sferele de influență în Europa de Sud-Est și Alegerile falsificate din 1946 care dădeau peste 80 % dintre procente Blocului Partidelor Democratice, condus de Partidul Comunist).

Ultima referire trebuia să corespundă evenimentului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, realizând împreună cu colegii o prezentare a acestui eveniment bazată pe asemănări și deosebiri între faptul istoric propriu-zis și conținutul operei. Ca o privire de ansamblu, lecția desfășurată de noi a fost un real succes, elevii fiind nesperat de comunicativi și deschiși către exercițiile/ jocurile pe care le-am propus.

Mai jos vă punem la dispoziție o fișă de lucru ce conține exerciții care urmăresc receptarea conținutului istorico-literar expus, împreună cu varianta rezolvată a acesteia: